sigla-cu-fundal-transparent

 

Departamentul

Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă


Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Clujul universitar (Klausenburg în limba germană, Koloszvár în limba maghiară), în care Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară îşi are sediul, este unul dintre cele mai mari şi mai importante oraşe ale României.

Străveche aşezare daco-romană, datată arheologic cu peste 1880 de ani în urmă, Clujul este situat pe Someşul Mic, într-o zonă de interferenţă a Munţilor Apuseni cu Podişul Someşan, pe una dintre principalele axe de comunicaţie ce leagă Europa Occidentală de Europa Centrală şi de Sud - Est.

Având în vedere poziţia sa geografică, istoria milenară şi mai ales profundele sale semnificaţii culturale, Clujul este considerat, pe bună dreptate, a fi o adevărată capitală spirituală a Transilvaniei.

Învăţământul superior clujean îşi are rădăcinile încă la mijlocul secolului al XVI-lea. În anul 1557, în clădirea fostei mănăstiri dominicane, a fost creat un colegiu în care se studia pe baza a două cicluri, trivium şi quadrivium şi care beneficia de un corp profesoral de nivel european. O dezvoltare deosebită a învăţământului universitar clujean se produce în secolul al XIX-lea, când istoria culturală a Clujului se înscrie în amplul curent al iluminismului.

În acea perioadă s-au înfiinţat şi Institutul de Învăţământ Agronomic Cluj-Mănăştur (1869) şi apoi Universitatea din Cluj (1872). Procesul de dezvoltare şi de modernizare a învăţământului superior clujean a continuat în secolul al XX-lea, îndeosebi în ultima sa jumătate.

Astăzi, Centrul Universitar Cluj-Napoca cuprinde şase universităţi de stat, grupate în Consorţiul Universităţilor Clujene: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea "Babeş-Bolyai", Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", Universitatea Tehnică, Academia de Muzică "Gheorghe Dima" şi Universitatea de Artă şi Design.

În ultimii ani, universităţilor de stat li s-au adăugat şi trei universităţi particulare: "Avram Iancu", "Dimitrie Cantemir" şi "Bogdan Vodă".

Numărul studenţilor din instituţiile de învăţământ clujene este în continuă creştere, depăşind, în prezent, cifra de 60.000.

Odată cu numărul de studenţi a crescut şi prestigiul învăţământului academic clujean, fapt ce se reflectă în numeroasele legături cu instituţiile similare din alte ţări, schimburi de specialişti şi studenţi, programe de colaborare ştiinţifică şi didactică.

Category: Prezentare DIDFR