Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
Fondată în 1869

flag ro | flag en

Articles

Junior Veterinary Summer Camp in Cluj-Napoca - Facultate de Medicină Veterinară

Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (FMV) a fost fondată în 1962 fiind parte a Institutului Agronomic şi mai apoi a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. FMV este o instituție de învățământ superior de stat, autonomă, cu personalitate juridică, proprietară a propriului patrimoniu și care funcţionează în structura actuală începând cu anul 1990, în temeiul H.G. 568/16.08.1995 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor aferente.

În accord cu carta USAMV Cluj-Napoca, FMV Cluj-Napoca are misiunea didactică, de cercetare științifică și transfer tehnologic, promovând excelența în domeniul învățării, cercetării și inovării pe tot parcursul vieții. Integrată ca obiectiv în misiunea USAMV Cluj-Napoca viziunea facultății noastre este aceea ca programele de studiu și de cercetare ca întreg să fie compatibile cu cele oferite în prezent de cele mai bune facultăți de profil din țară, UE sau din lume. Astfel în baza profilului, FMV din Cluj-Napoca este singura membră din România acreditată EAEVE și ARACIS.

Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea elevilor de liceu, aparținând cu precădere grupurilor dezavantajate, în ceea ce privește alegerea conștientă și informată a facultății pe care o vor urma prin simularea vieții de student la FMV Cluj-Napoca, pe parcursul celor două săptămâni de desfășurare a proiectului.

Obiective secundare:

O tranziție oportună a tinerilor dinspre învățământul liceal înspre învățământul universitar care va determina o creștere a numărului de studenți și reducerea insuccesului în rândul acestora, o scădere a ratei abandonului școlar și a șomajului în rândul tinerilor;

Creșterea nivelului de educație și cultură în rândul tinerilor și a societății în ansamblul ei, prin implicarea facultatii în a desfășura cursuri, seminarii sau alte activități relevante, în special la nivelul campusului universitar, destinate elevilor de liceu, cu scopul de a creste rata de absolvire și de promovabilitate la bacalaureat a acestora și de a preveni abandonul școlar;

Dezvoltarea în favoarea elevilor a unei experiențe universitare timpurii, menită să îi familiarizeze cu contextul academic: metode de predare, cursuri, laboratoare, sesiune de examene, studiul la bibliotecă, să inițieze dezvoltarea abilităților relevante pentru succesul în învățământul universitar in domeniul medical

Dezvoltarea în favoarea elevilor a unei experiențe universitare timpurii, menită să îi familiarizeze cu atmostefera universitara: viața socială (spectacole de teatru, muzica, film) atmosfera din cămine, mâncarea la cantină, etc.

Creșterea gradului de conștientizare cu privire la posibilitățile de continuare a studiilor;

Creșterea generală a conștientizării valorii studiilor universitare dar și a importanței unei alegeri corecte și informate a acestora.

Achiziții: